Fundația de caritate ,,Stela” va mai construi două case în Ialoveni

Deschiderea caselor ,,Stela". 2010

Primele două case comunitare ,,Stela” au fost deschise acum doi ani. Acolo sunt cazate 36 de fete care locuiesc împreună cu părinţii adoptivi, sau managerii casei. Fetele adăpostite de casa ,,Stela” beneficiază de condiţii foarte bune de trai, mîncare, îmbrăcăminte, bani pentru studii, cursuri de limbă engleză şi de ,, renaştere spirituală şi morală”, după cum prevede scopul oficial al casei.

Această fundaţie de caritate a fost înregistrată în anul 2010 la Ministerul Justiţiei ca organizaţie necomercială ce prestează servicii de educaţie şi caritate. Directorul casei ,,Stela”, Gheorghe Antoniu spune că pricipalul lor scop este de a ajuta fetele care vor să înveţe dar nu au condiţii. Cu toate acestea, această casă nu este acreditată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi nu are un statut clar definit. Antoniu mai spune că toate cheltuielile pentru întreţinerea fetelor sunt suportate de Fundaţia Cameroon,  Organizaţii Internaţionale şi  a unor Ministere Creştine din Montgomery, Alabama (SUA). Pentru un an  cheltuielile casei se ridică la 100 de mii de dolari americani. Deşi sunt mulţi bani, recunoaşte directorul casei, Fundaţia Cameroon a mai cumpărat două loturi de pămînt, unde, în timpul apropiat se  va începe costrucţia altor două case.

Imagine din Casa ,,Stela"

Tamara Plămădeală, avocat parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului, ne spune că acestă fundaţie are nevoie de un statut de căsă de tip familial pentru a putea activa în corespundere cu legislaţia Republicii Moldova. Totodată, avocata mai specifică că aceste case trebuie  să fie verificate în permanenţă de organele asistenţei sociale şi a autorităţilor, pentru a monitoriza activitatea casei,  codiţiile şi criteriile după care fetele ajung la casa ,,Stela”.  Întrebaţi dacă se ocupă de verificarea casei, Asistenţa Socială din Ialoveni a mărturisit că în doi ani a efectuat un singur control, în care doar, au fost controlate actele fetelor.

Dormitor pentru fete, Casa ,,Stela"

Casa ,,Steala” spune că ,, promovează  în societate valori spirituale şi umane prin informare şi educare spirituală” . Cu toate acestea preotul din localitate se arată nemulţumit de apariţia acestor tip de case de caritate, deaoarece, acesta nu a văzut niciodată la biserică fetele care stau acolo şi sunt educate după ,, normele şi valorile creştine”.

Nemulţumit de activitatea acestor case rămîne a fi doar biserica din localitate, ceilalţi, antrenaţi în acest proiect sunt foarte recunoscător finanţatorilor americani, iar fetele de la casa ,,Stela” spun că acum nu se mai simt singure pentru că Filip Cameroon le-a dat o familie şi le-a ajutat să îl cunoască pe Dumnezeu.

 

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s