,,Și mîine dacă ar trebui, aș lupta pentru patrie…Pentru Moldova mea”

Grigore Bădașcu în vîrstă de 55 de ani din satul Telița, Anenii Noi. Si-a apărat țara cu armele în mîna ca voluntar in 1992, unde a si fost mutilat.

 Grigore Bădașcu (55 ani) este unul dintre puţinii moldoveni din Telița, Anenii Noi, care, în 1992, s-a ridicat cu arma în mînă împotriva separatiştilor transnistreni care invadaseră Tighina. Deși fostul erou a rămas doar cu protezele și pensiile mizere acesta susține că dacă ar trebui, ar mai lupta o dată. La 20 ani de la război, bărbatul afirmă că se simte ca un obiect folosit şi spune că nu mai are încredere în guvernările de la Chişinău.

  

Mutilat la un război nedeclarat

Grigore Bădașcu a fost mutilat la un razboi nedeclarat. Azi, după două decenii de la evenimentele de pe Nistru, bărbatul afirmă că se simte ca un obiect folosit şi spune că nu mai are încredere în guvernările de la Chişinău.

În 1992, Grigore Bădaşcu avea 35 de ani şi locuia în satul Teliţa,  Anenii Noi. A plecat să-şi apere satul de cazaci şi separatişti, dar a revenit acasă fără un picior şi o mînă. A fost grav rănit în prima zi de confruntări armate de la Tighina. „Era 19 iunie. Eram la vulturul de la Bender ( monumentul de lîngă cetate) . După un schimb de focuri cu separatiștii a început să plouă. Brusc s-a lăsat o liniște de mormînt încît se părea că timpul a facut pace. M-am urcat într-o blindată cu şenile. Cînd deodată am auzit o bubuitură, ne-a nimerit o grenadă. N-am simţit nimic atunci. Un combatant mi-a spus că nu mai am o mînă şi nici un picior. Sîngele țișnea pîraieMi l-a oprit cineva cu nişte curele”, îşi aminteşte Grigore “, Drumul spre cetate a fost ultimul care l-a făcut în Transnistria,  spune eroulCum a ajuns la spital nu-și aminteșteDupă trei operaţii în care medicii au reuşit să-l scape de cangrenă, a revenit acasă, o ,,bucata de om” cum se exprimă luptătorul de la Nistru. „La două săptămâni de la intervenţie, mergeam deja într-un picior. Când m-am ridicat prima dată am căzut pe spate pentru că nu am conștientizat că-mi lipsește un membru...(suspină) Atunci mi-am crăpat osul de la mână amputată”, spune Grigore Bădaşcu. Trebuia să înveţese ţina într-un picior, și să trăiască mai departe.

47 lei pentru vitejie

Infirmitatea lui fizică însă e mai puţin dureroasă decît durerile provocate de uitarea statului pentru care a luptat. Al doilea deceniu eroul trăiește un alt război în care luptă pentru drepturile sale. ,,Moldova este ţara careşi bate joc de eroii săi. Luptătorii din războiul transnistrean sunt cei mai defavorizaţi dintre toţi veteranii. Cine nu vroia să-şi apere localitatea?”, se întreabă bărbatul. A plecat să se încorporeze. „M-au trimis la Floreşti cu alţi 4 băieţi din sat, povesteşte el. Cei care au luptat au rămas nedreptăţiţi. Trebuie să luptam în continuare ca să obtinem ceva. Iar cei morți, crede acesta, că ar muri încă o data de ruşine văzînd ce comportament au guvernanţii faţă de familiile lor. Întrebat de pensie, face glume pe seama atenţiei primite. „Din 1992 şi până în 1999 am primit cîte 47 de lei pensie ca invalid de război. Acum, Guvernul îmi dă lunar 1.000 de lei ca invalid de gradul I şi încă 600 ca veteran al conflictului de la Nistru. Încă 200 de lei primesc anual de ziua invalizilor şi 160 de lei compensaţii”, enumeră combatantul.

   ,,Autorităţile ca recunoștința în loc de medalie, mi-au dat o proteză    pe care s-o poarte numai ei.

Grigore a primit de la stat o proteza ce ii provoaca durere și răni. Și-a facut de unul singur o proteza pe care purtat-o de-a lungul anilor, dar care s-a uzat in timp.

Chiar dacă ar vrea să uite de război, mersul încetinit și proteza primită de la stat îi aminteşte în fiecare zi că acum 20 de ani s-a dus să-şi apere patria, care astăzi a uitat de el. ,, Am luptat pentru țara și integritatea ei. Autorităţile ca recunoștință în loc de medalie, mi-au dat o proteză pe care s-o poarte numai ei. Îmi provoaca durere şi răni. Mi-am  făcut eu una şi am purtat-o 18 ani, dar s-a uzat și nu mai e bună”, povesteşte                   fostul voluntar.

    Retrăieşte războiul în fiecare zi

Grija pentru familie îl motiva să trăiască și să-și mobilizeze forțele. Dimineața se trezea cu gîndul că pînă la sfîrșitul săptămînii trebuie să facă 100 de euro pentru medicamentul ce o mai ținea în viața pe soția sa.

A învăţat să taie lemnele şi chiar să conducă tractorul cu proteza. Era motivat de gîndul că trebuie să supravețuiască și sa-și întrețină cei trei copii și soția bolnavă de cancer care era pe patul de moarte.Cu timpul şi-a vîndut porcii, vaca, calul şi căruţa şi şi-a făcut lemne de foc din copacii din grădină. Nu mai avea nimic în ogradă. Nu mai ducea contul zilelor. Nu mai simțea gustul apei și căldura soarelui, își amintește Grigore. Dimineața se trezea cu gîndul că pînă la sfîrșitul săptămînii trebuie să facă 100 de euro pentru medicamentul ce o mai ținea în viața pe soția sa. Însă inevitabilul s-a produs…  Astăzi doar copiii îi trec pragul casei. Chiar şi aşa, spune că ar lupta și mîine, dacă trebuie pentru patrie, pentru „Moldova lui”

În luptele din Transnistria au participat de partea moldovenească circa zece mii de oameni. Dintre aceştia, circa 280 de oameni au murit, iar alţi 289 au rămas invalizi. Ziua de 2 martie 1992 a fost decretată de către Guvernul de la Chişinău drept „Zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992)”. Tradiţional, autorităţile organizează acţiuni prin care le aduc un omagiu eroilor acestui război.

Advertisements

About dianaspatareleu

never, never give up !
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s