Mica Unire consemnată de PNL printr-un marș auto

Azi se împlinesc 153 de ani de la “Mica Unire” a Principatelor Române din 1859.Sărbătoarea a fost consemnată de Partidul Național Liberal, extraparlamentar singurul partid care sustine ideea unionista a organizat un marș auto, ce a cuprins toate sectoarele din capitală. În timpul marșului auto participanții au avut pancarte cu lozincele partidului și drapeluri tricolore, de asemenea s-au auzit piese românești specifice unirii. Asculta aici piesa Hora Unirii .  

Vezi galrie foto mai jos.

Marșul auto organizat de PNL a sfîrșit în PMAN, aici manifestanții au încins o horă pe fundalul piesei cîntată de Maria Sarabaș, Hora Unirii. Reprezentanţii formaţiunii poltice PNL susţin că Republica Moldova este o parte a României şi unirea cu ţara vecină ar fi cea mai scurtă cale de integrare în NATO şi Uniunea Europeană. Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco, spune că prin această manifestație, își doresc să sensibilize populația că unificarea celor 2 state românești este inevitabilă.Sincron Vitalia Pavlicenco

John Onoje, de curînd cetățean al țării noastre și membru PNL spune, că pînă la unirea cu România nu e mult, doar că avem nevoie de timp: “Noi vrem sa ne întoarcem înapoi în Romania, vrem unirea cu România. Cetățenii R.M. au dreptul la libera circulație”, spune John.

Mica Unire este strîns legată de Marea Unire din 27 martie 1918, iar Alexandru Ioan Cuza a bus bazele înfăptuirii unirii la 24 ianuarie 1859.

Istoricul, Ion Varta spune că: ”24 ianuarie 1859 este sarbătoarea noastră națională, nu numai a românilor din România, pentru ca Moldovei i-a aparținut rolul primordial în unirea cu Țara Romînească. Este o zi foarte importantă în istoria Republicii Moldova”, a mai adăugat istoricul Varta. Ascultă aici istoria Marei Uniri, de Ion Varta.

Ziua Unirii Principatelor este marcată în fiecare an la 24 ianuarie și este sărbătorită atît în România cît și în Republica Moldova de toți cei care poartă în suflet spiritul românesc și doresc marea unire. Unirea Principatelor Române a avut loc la 24 ianuarie 1859 şi a fost înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza.

autor: Mariana Jacot


Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s