NOSTALGICI DUPĂ URSS

Peste 200 de membri și simpatizanți comunişti în frunte cu liderul partidului, Vladimir Voronin au marcat 94 de ani de la lovitura de stat bolșevică din Rusia, pe care o numesc ei ,,Marea Revoluție din Octombrie.”

Cu garoafe şi steaguri roșii în mîini, o buna parte din cei prezenţi erau pensionarii. Nostalgiţi după URSS, aceştia au scăldat finalul discursului lui Voronin în urale.

,,Noi ne-am născut în timpul guvernării comuniste și vrem să murim așa. Nouă ne este greu să schimbăm idiologia comunistă.”a spus pensionara, Larisa.

Mulți din participanții la manifestare depun eforturi maxime ca să ajungă la bustul lui Lenin măcar odată în an.,,Vin de la Ciocana, am schimbat două troleibuze.” spune pensionarul, care afirmă că s-a dedicat cu trup și suflet comunismului.

Liderul comunist afirmă că PCRM este cel mai tînăr partid cu o medie de 38 de ani. Cu această ocazie, unul din fruntașii partidului, Iurie Munteanu l-a ajutat pe Voronin să înmîneze carnete roșii de partid unor tineri proaspat membri ai formațiunii.

Ca și în ceilalți ani, manifestarea a culminat cu depunere de flori la bustul lui Lenin.

La finalul aniversării, Voronin nu a ratat ocazia să schimbe cîte o vorbă cu simpatizantele comuniste.

Advertisements

About alina23

Optimista incurabila
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s